Numele Bistra provine de la râul Valea Bistrei, cu izvorul său în vârful Hodea (Hovdea).
Prima mențiune documentată a populației satului a fost în 1882, acolo locuind 550 de oameni. În 1896, populația crescuse la 661, dintre care 470 erau greco-catolici, 38 romano-catolici și 153 evrei. În 1913, satul avea o populație înregistrată de 672, 511 fiind ucraineni. Așezarea continuă să aibă o majoritate ucraineană, cea mai mare schimbare demografică fiind diminuarea populației evreiești.
Numele Crasna Vișeului se crede că derivă din cuvintele ucrainene pentru frumos (krasnein, krasna, krasne), legate de numele râului Crasna Frumuseaua. Râul este compus din două pâraie, unul cu izvorul în Vârful Muntelui Pop Ivan, iar celălalt în Vârful Șerban-Topolev-Polonica. Cele două se contopesc, formând un râu limpede și rapid, care în cele din urmă se varsă în râul Vișeu. Prima mențiune despre satul Crasna Vișeului este în anul 1411 în „Diploma lui Robert, Rege al Ungariei”, care îl numește domeniul urmașilor lui Dragoș și Bogdan. Potrivit documentelor vremii, satul a purtat numele de Frumosava în anul 1882. Între secolele XIV și XIX așezarea a aparținut de satul din apropiere – Petrova. Între 1945 și 1968 satul a fost autonom, iar din 1968 Crasna Vișeului face parte din comuna Bistra.
Ca așezare, existența Văii Vișeului este atestată documentar încă de la începutul secolului al XV-lea. Numele său derivă din râul Vișeu și cuvântul Valea (Vale în română, Долина (rom. Dolyna) în ucraineană). De-a lungul istoriei sale, satul a trecut prin numeroase schimbări de nume: Viso-Vișeu, Visovelidi, Valea-Vișeului, Fehei Potoc. În ciuda lipsei de informații clare, se crede că locuitorii inițiali din această zonă a malului râului Tisa erau huțuli.
La începutul istoriei lor, toate cele trei sate au fost administrate de Petrova, deoarece localnicii erau probabil robii nobililor Petroveni.
Între 1985 și 1989, un grup de arheologi a descoperit, într-un loc numit Uloha, obiecte din bronz care datează din secolul al XI-lea. Aceste obiecte se află acum în custodia Muzeului de Istorie din Sighetu Marmației și sunt cele mai vechi dovezi ale existenței așezărilor umane din zonă.
